Tur Gastronomic | 5 zile

0
Preț
199.00 €
Preț
199.00 €
Salvează în Lista de Dorințe

Adding item to wishlist requires an account

8765


  • Achitarea se face în LEI conform cursului de vânzare Victoriabank +1.75% de la ziua achitării

5 Zile 4 Nopți
Chișinău
Vârsta min : 0+
Maximum pers : 87
Preț

Se actualizează

Prețul Include

  • Vizitarea obiectivelor indicate în program
  • Transport pe tot parcursul circuitului
  • Ghid vorbitor de limba română/engleză/franceză/rusă
  • Asigurare medicală
  • Cazare 4 nopți
  • Mic dejun
  • Degustări de vin de colecție și de casă conform programului
  • Transfer Aeroport-Hotel
Program
Ziua 1

 

    De îndată ce veţi sosi la Aeroportul Internaţional Chişinău, un reprezentant al companiei noastre vă va întâlni şi însoţi pe parcursul transferului până la hotel. Veţi primi un pachet informaţional cu hărţi, ghiduri şi date de contact. La cină veţi putea alege preparate din bucătăria naţională, găgăuză, bulgară sau ucraineană.

Ziua 2

 

   Prima dimineaţă în Moldova o veţi începe cu un tur panoramic al Chişinăului. Cu greu veţi mai găsi un alt oraş atât de verde, liniştit şi ospitalier. În timpul turului veţi descoperi crâmpeie din istoria şi cultura gastronomică a oraşului.

   Ora prânzului vă va prinde la pensiunea agroturistică „Hanul lui Hanganu”din satul Lalova. Aici veţi putea culege câteva legume din grădină, care vor forma ulterior ingredientele bucatelor servite. Zeama de găină, mămăliga şi tocăniţa vor fi cele care vor încununa masa iar plăcintele cu cartofi vă vor crea dependenţă până la sfârşitul vieţii.

   După amiază, veţi fi întâmpinaţi de clinchetul clopotelor la mănăstirea Ţâpova – una din „cetăţile creştinătăţii”de pe Nistru. Aceasta este considerată cea mai veche aşezare monahală din Moldova. Schitul, care întruneşte 18 încăperi săpate în stâncă la o înălţime ameţitoare, e un impresionant muzeu în aer liber.

Ziua 3

 

    Micul dejun va fi urmat de o escapadă în Codrii Călăraşilor. Aici, pierdută printre aleile de fagi, se află vechea mănăstirea Hârjauca, fosta reşedinţă de vară a mitropolitului Moldovei.

    După ce vă veţi răcori cu apa cristalină din izvorul mănăstirii, veţi continua călătoria la pensiunea „Casa Părintească” din satul Palanca, unde veţi avea posibilitatea să cunoaşteţi porturile naţionale moldoveneşti şi tradiţiile noastre etnografice. Aici veţi putea participa la coacerea pâinii în cuptorul cu lemne şi savura prânzul din specialităţile casei. Friptura din carne de miel cu scrob şi colţunaşii cu smântână vor fi serviţi împreună cu cel mai bun vin de casă din partea gazdei iar ceaiul din plante va deveni irepetabil datorită dulceţii din gutui.

    Tot în Codri veţi găsi şi o altă comoară – vinăria Chateau Cojuşna. Aici veţi descoperi tainele procesului de producere a vinurilor şi divinurilor. De asemenea, veţi admira frumuseţea beciurilor unde se păstrează colecţiile de aur ale vinăriei.

Ziua 4

 

   Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni va fi primul punct pe care-l veţi vizita în această zi. Este unica biserică din Moldova care are pereţii interiori tapiţaţi cu frescă medievală. Nu va trece neobservat şi faptul că biserica este îngropată până la jumătate în pământ. Acest lucru se explică prin interdicţiile din perioada dominaţiei tătare, când bisericile creştine nu puteau avea o înălţime mai mare decât cea a unui soldat călare.

   La amiază vă veţi regăsi pe valea Nistrului, în satul Talmaza. Aici, pe lângă multitudinea de câmpuri irigate, unde ţăranii cultivă legume ecologice, un loc aparte îl ocupă podgoriile. Talmaza mai este şi casa multor meşteri populari. Printre lucrările lor, veţi putea admira moara de vânt a lui Tihon, una dintre puţinele de acest fel din Moldova. O mare parte a localnicilor practică cu înverşunare vânătoarea, ceea ce vă va oferi ocazia de a servi din numeroase bucate tradiţionale din vânat. Friptura din iepure cu cartofi înăbuşiţi se va topi pur şi simplu în gura Dvs. iar frigăruii din carne de porc cu dovlecei prăjiţi vor definitiva impresiile Dvs. despre gastronomia moldovenească.

Ziua 5

 

    După micul dejun, veţi avea posibilitatea de a mai hoinări un pic prin Chişinău, îndesindu-vă rucsacurile cu bomboane şi prăjituri moldoveneşti. În scurt timp, reprezentantul companiei noastre vă va întâlni şi însoţi până la Aeroportul Internațional Chişinău.

 
Harta

1 turiști navighează acest tur chiar acum!

GDPR