Oferte turistice pentru oamenii singuri

Oamenii care nu au cu cine petrece sărbătorile pot rezolva problema apelând la agenţiile de turism. Acestea organizează excursii care includ oferte pentru o singură persoană, astfel încât acestea să poată cunoaşte oameni aflaţi într-o situaţie similară.

Vadim şi Cristina s-au cunoscut în timpul unei excursii de grup. 

«N-am avut de gând să-mi găsesc aşa perechea, dar… Ne-am cunoscut la masă, dimineaţă. Ne-am întâlnit, am mai discutat, a treia zi tot aşa şi am văzut că mă atrage», spune Cristina.

«Aşa a fost destinul ca să ajungem practic la 970 de km în Crimeea că să fondăm o mică, frumoasă familie cu un mare prinţ. Ne-am dus în doi şi am venit în trei», susţine Vadim.

Reprezentanţii firmelor specializate spun că se străduiesc să le asigure turiştilor care pleacă singuri în vacanţă o cât mai bună companie. 

«Se organizează tot felul de distracţii în timpul excursiei. Ne străduim să implicăm toate aceste persoane pentru a le face cunoştinţă mai bine. Avem persoane care s-au căsătorit, care au copii deja împreună, care merg din nostalgie deja a doua, a treia oară în acelaşi loc pentru a-şi aminti cum a fost prima întâlnire», spune Ion Curmei, directorul unei agenţii de turism.

Potrivit psihologilor, oamenii îşi găsesc mai uşor perechea în timpul unor astfel de călătorii, deoarece sunt mult mai relaxaţi. 

«Sunt foarte multe persoane care sunt singure, se simt abandonate, se simt izolate. La odihnă, oamenii sunt predispuşi mai uşor să facă cunoştinţă şi acolo aveţi toate şansele să găsiţi pe cineva care o să rezoneze cu dumneavoastră», a declarat psihologul Angela Nicolau.

Printre destinaţiile preferate de moldovenii singuri sunt capitalele europene, dar şi ţara vecină — Ucraina. Preţul unui sejur începe de la 50 de euro şi poate ajunge până la 250 de euro.

http://www.publika.md/oferte-turistice-pentru-oamenii-singuri-cum-poti-sa-ti-intalnesti-perechea-de-sarbatori-video_1746761.html

 

GDPR