Sărbătorile de iarnă continuă, iar moldovenii se pregătesc să marcheze Crăciunul pe stil vechi. Cu această ocazie, unii merg la odihnă mai departe de casă şi aleg să petreacă peste hotare. Ca de obicei, în vacanţa de iarnă, staţiunile montane din România, Ucraina şi Bulgaria sunt luate cu asalt de moldoveni.
Majoritatea moldovenilor a făcut rezervări pentru vacanţa de Crăciun încă de anul trecut, atunci când mai multe agenţii de turism au afişat oferte speciale.
Cele mai solicitate pensiuni montane din România sunt cele din Poiana Braşov, Sinaia şi Predeal. Aici, preţul pentru un sejur de cinci sau şapte zile, care include transportul şi perfectarea actelor necesare, variază între 25 şi 50 de euro pentru o zi. Asta în funcţie de condiţiile oferite de pensiuni sau hoteluri şi de câte ori pe zi doriţi să luaţi masa.
Tot pentru un sejur de şapte zile, pentru un preţ de la 40 până la 70 de euro, moldovenii aleg să se odihnească şi la una dintre cele mai vestite staţiuni montane din Ucraina, Bukovel.
Şi cabanele din munţii Bulgariei sunt destul de solicitate în perioada Crăciunului pe stil vechi. Este vorba despre staţiunile Bansko, Pomporovo şi Boroveţ.
„În jur de 500-600 de persoane doar de la agenţia noastră, care merg anume în România. Românii sunt mai aproape cu tradiţiile de-ale noastre – colindele, hăiturile”, a spus directorul adjunct al unei agenţii de Turism, Dumitru Cojuhari.
Astfel, creşte şi fluxul de persoane care traversează frontiera de stat, iar la unele puncte vamale acesta chiar se dublează. Cei mai mulţi traversează graniţa de vest, în special punctul vamal Leuşeni-Albiţa.
„Dacă să ne referim la nişte cifre, avem un flux de microbuze şi autocare de şase ori mai mult decât în zilele obişnuite, iar automobile avem un raport de 3 la 1 faţă de ceea ce am avut”, a explicat directorul adjunct al Biroului Vamal Leuşeni, Ion Ceban.
Majoritatea moldovenilor preferă staţiunile unde pot schia, lucru pe care nu-l pot face în Moldova.
„Mergem la Poiana Braşov pentru o săptămână de vacanţă. Preţurile sunt la nivel european, sper că şi serviciile sunt la acest nivel”
„Plecăm la Braşov, să schiem, cu săniuţa cu copiii, să ne odihnim”
Vameşii susţin că un aflux de pasageri se va înregistra când moldovenii vor reveni acasă din vacanţă.